Noul Cod Penal: 7 ani de închisoare pentru agresarea partenerilor

Persoanele care îşi agresează partenerii riscă să stea 7 ani după gratii. Acest lucru este prevăzut într-un proiect legislativ de modificare a Codului penal, pe care senatorii se pregătesc să-l voteze.

27 mai 2015, 06:20
Noul Cod Penal: 7 ani de închisoare pentru agresarea partenerilor

Senatorii pregătesc o schimbare fundamentală în Codul penal, care urmăreşte să stopeze violenţa domestică. Aceştia au decis să reducă de la 90 de zile la 30 de zile perioada de îngrijiri medicale necesare pentru ca procuratura să-l aresteze pe agresor. Potrivit expunerii de motive din proiectul de act normativ, în perioada februarie-decembrie 2014 au fost sesizate peste 9.000 de acte de violenţă împotriva femeilor, iar majoritatea covârşitoare a cazurilor au rămas fără urmări legale. „Din totalul sesizărilor de violenţe, în doar 276 de cazuri au fost înregistrate condamnări. Acest fapt se datorează şi retragerii plângerilor depuse de victime, care se află sub şantaj şi ameninţare”, se mai arată în expunerea de motive. „Noi am făcut această propunere de modificare legislativă împreună cu o casă de avocatură. Chiar şi 30 de zile ni se pare mult, dar ne-au explicat cei de la Institutul Medico-Legal cum se interpretează diversele forme de răni şi că nu putem cere mai puţin de atât. De exemplu, pentru o fractură este nevoie de până la şase săptămâni de îngrijiri medicale sau mai sunt controalele medicale şi curăţarea rănilor care se consideră îngrijiri medicale. După ce aceste modificări ale Codului penal vor intra în vigoare, dacă femeia agresată depune plângere şi înregistrează 31 de zile de îngrijiri medicale, procuratura se autosesizează şi trece la arestarea agresorului, indiferent că femeia îşi retrage plângerea sau nu. Atunci, statul consideră că viaţa ei este pusă în pericol şi acţionează în numele victimei, iar agresorul riscă până la 7 ani închisoare pentru că pedeapsa se majorează dacă este implicat un membru al familiei. Este vorba, până la urmă, de coerciţie. Atât timp cât ştii că nu eşti pedepsit, nu-ţi pasă, dar dacă ştii că rişti ani buni de închisoare, te gândeşti de două ori înainte de a comite acte de violenţă. La 90 de zile, oamenii stăteau relaxaţi”, ne-a declarat Simona Voicescu, preşedinta Asociaţiei „Necuvinte”, iniţiatoarea proiectului legislativ. 

Mai mjulte detalii pe ziarulring.ro