Noul Consiliu de Administraţie a TVR, votat de Parlament. Doina Gradea, validată în funcţia de preşedinte-director general

Parlamentul a desemnat miercuri noul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, cu 348 de voturi "pentru" şi două "împotrivă", potrivit Agerpres. Votul pentru CA al SRTv a fost secret cu bile. Tot miercuri, Doina Gradea a fost validată de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului în funcţia de preşedinte-director general al SRTv, cu 29 voturi "pentru", o "abţinere" şi "40" împotrivă.

RomaniaTV.net
28 mart. 2018, 13:26
Noul Consiliu de Administraţie a TVR, votat de Parlament. Doina Gradea, validată în funcţia de preşedinte-director general

Membrii titulari, propuşi de PSD, sunt Doina Gradea, Sorin Ilieşiu, Smaranda Shalit Vornicu şi Bogdan Ghiţulescu. Supleanţi – Sorin Burtea, Cristina Dobriţoiu, Camelia Oana Ivaşcu, Tiberius Daniel Muşuroi.

Din partea PNL – Cristian Vasile Petcu şi Liviu Brătescu, membri titulari, şi Cristina Ancuţa Pocora şi Radu Carp – supleanţi.

USR i-a nominalizat pe Dorin Dan Lazea – titular şi pe Bogdan Victor Ghiu – membru supleant.

Din partea grupului parlamentar al UDMR membru titular este Hajnal Debreczeni, iar Peter Istvan Rostas – supleant.

ALDE l-a propus pe Andrei Ciprian Coman pentru funcţia de membru titular şi pe Adrian Găzdaru – ca supleant.

Din partea grupului minorităţilor naţionale Cornea Raico este membru titular şi Ghiţă Andreea Julika – supleant.

Din partea Guvernului, Cătălin Blebea a fost nominalizat pentru funcţia de membru titular; fără propunere pentru supleant.

Preşedinţia României a propus-o pe Christel Ţopescu pentru funcţia de membru titular şi pe Bogdan Alexandru Cuza pentru cea de supleant.

Din partea personalului angajat al SRTv, jurnaliştii Monica Ghiurco şi Karen Sebesi au fost desemnaţi membri titulari. Mihai Rădulescu (jurnalist) şi Cristian Stoian (director de imagine) au fost propuşi supleanţi.

Membrii noului CA al SRTV au depus jurământul în faţa plenului Parlamentului.