Numărul britanicilor care susţin rămânerea ţării lor în UE l-a depăşit pe cel al susţinătorilor Brexit-ului

Un sondaj de opinie realizat de compania de servicii financiare globale JPMorgan arată că tabăra celor care susțin rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană are un avans de 7 puncte procentuale față de cei care doresc ieșirea țării din forul comunitar, relatează miercuri Reuters.

25 mai 2016, 19:54
Numărul britanicilor care susţin rămânerea ţării lor în UE l-a depăşit pe cel al susţinătorilor Brexit-ului

Un sondaj de opinie realizat de compania de servicii financiare globale JPMorgan arată că tabăra celor care susțin rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană are un avans de 7% față de cei care doresc ieșirea țării din forul comunitar, relatează miercuri Reuters.

Marea Britanie va organiza în 23 iunie un referendum cu privire la oportunitatea ieșirii din Uniunea Europeană.

Sondajul arată că 45% dintre britanicii cu drept de vot ar vota la referendum pentru rămânerea țării lor în UE, iar 38% s-ar pronunța pentru ieșirea din Uniunea Europeană.

Citeşte şi Ministrul britanic al Finanţelor: Marea Britanie va pierde 500.000 de locuri de muncă dacă părăseşte UE

La summitul UE din 18-19 februarie de la Bruxelles, liderii celor 28 de țări membre ale Uniunii Europene au ajuns la un compromis ce ”reînnoiește pactul” Marii Britanii cu Europa, acord pe care premierul britanic David Cameron l-a apreciat drept suficient pentru a recomanda menținerea țării sale în interiorul blocului comunitar, potrivit Agerpres.

Sub imensa presiune a concetățenilor săi și a Partidului Conservator împotriva creșterii numărului de imigranți, Cameron a obținut o clauză de salvgardare de șapte ani privind unele ajutoare sociale pentru noii migranți, care permite o limitare a acordării lor, potrivit unei scări graduale.