Numărul cazurilor de Ebola a scăzut în Africa de Vest

Africa de Vest a înregistrat 128 de noi cazuri confirmate de Ebola în săptămâna 9-15 februarie, pentru prima dată în scădere în ultimele trei săptămâni, însă rezistența întâmpinată în unele comunități amenință eforturile de a pune capăt epidemiei, a indicat miercuri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cu sediul la Geneva.

19 feb. 2015, 09:02
Numărul cazurilor de Ebola a scăzut în Africa de Vest

Guineea a raportat 52 de noi cazuri confirmate, fiind primul declin înregistrat de la o săptămână la alta începând cu 25 ianuarie. De asemenea, Sierra Leone a raportat 74 de noi cazuri, dintre care 45 în capitala Freetown, iar Liberia 2 noi cazuri confirmate în perioada 9-12 februarie, scrie Agerpres.

În pofida datelor încurajatoare privind noile cazuri de Ebola, personalul medical angajat în lupta contra maladiei continuă să se confrunte cu provocări, a indicat OMS în raportul său săptămânal.

Citeşte şi Au început testele pe oameni pentru viitorul vaccin împotriva EBOLA

„Fiecare dintre cele trei țări a raportat o creștere a numărului de incidente de securitate legate de răspunsul la Ebola, comparativ cu săptămâna precedentă „, a precizat raportul, cu referire la creșterea numărului de amenințări și de violențe împotriva personalului medical.

Experții susțin că ignoranța și teama locuitorilor au contribuit la răspândirea inițială rapidă a bolii în Africa. În acest context, atacurile violente asupra centrelor de tratament și a personalului medical au continuat în pofida nenumăratelor campanii de educare pe scară largă.

O sursă din cadrul Ministerului Justiției din Guineea a declarat miercuri pentru Reuters că 23 de persoane au fost condamnate pentru violențe împotriva personalului medical sau a centrelor de tratament și au primit pedepse cu închisoarea de la 6 luni la un an, în timp ce alte 13 persoane au primit pedepse cu suspendare.

Citeşte şi ŞOCANT. VIRUSUL EBOLA a ucis o treime din populaţia GORILELOR şi CIMPANZEILOR din lume