O adolescentă de 17 ani a fost violată în parcul central din Timişoara

O tânără în vârstă de 17 ani din Timişoara a fost violată chiar în parcul din centrul oraşului. Fata a ajuns la spital în stare de şoc, iar poliţiştii fac acum cercetări pentru a da de urma violatorului.

31 mart. 2016, 13:21
O adolescentă de 17 ani a fost violată în parcul central din Timişoara

Adolescenta a fost bătută şi violată de un necunoscut în timp ce traversa parcul din centrul oraşului. Aceasta a ajuns la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”,miercuri seară, în stare de şoc şi cu săngerări abundente.

„În cursul zilei de ieri seară a sosit, adusă dintr-unul dintre parcurile centrale ale Timișoarei, o fetiță cu o sângerare vaginală. A fost preluată de serviciul de urgență și mai apoi investigată în chirurgie și, bineînțeles, cu prezența medicului ginecolog. Este o leziune vaginală cu sângerare, care nu a necesitat intervenția chirurgicală. Fata este în acest moment internată, în afara oricărui pericol, cu o stare bună și va beneficia de asistență psihologică în următoarea perioadă. „, a precizat purtătorul de cuvânt al al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”, Mihai Gafencu, potrivit pressalert.ro.

Poliţiştii din Timişoara au demarat o anchetă în acest caz. 

Citeşte şi I-a promis dragoste şi bani ca să meargă la şcoală, dar a ajuns la bordel