O ambulanţă care transporta un pacient în stare gravă la Bucureşti, implicată într-un accident

O ambulanţă care transporta un pacient către un spital din Bucureşti a fost implicată joi într un accident rutier în municipiul Adjud, unde a intrat în coliziune cu un autoturism. Pacientul a fost stabilizat şi urmează să fie preluat de un alt echipaj de ambulanţă.

18 ian. 2018, 12:52
O ambulanţă care transporta un pacient în stare gravă la Bucureşti, implicată într-un accident

Ambulanţa era din judeţul Neamţ şi transporta un pacient în stare gravă către Bucureşti. Maşina a intrat in coliziune cu un autoturism.

„În primă instanţă s-a luat măsura trasportării pacientului de un echipaj SMURD Adjud la Spitalul Municipal Adjud”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea Cristina Duţă.

Pacientul a fost stabilizat şi va fi preluat de un alt echipaj SAJ pentru continuarea deplasării, a precizat ea.