O femeie a fost omorâtă pe trecerea de pietoni de un şofer fără permis auto

O femeie în vârstă de 57 de ani din Daia, judeţul Giurgiu, a decedat în noaptea de duminică spre luni după ce un bărbat din Ilfov aflat la volanul unui autoturism, fără a poseda permis de conducere, a lovit-o în timp ce aceasta se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni din localitate.

22 sept. 2014, 06:30
O femeie a fost omorâtă pe trecerea de pietoni de un şofer fără permis auto

Bărbatul în vârstă de 55 de ani din localitatea 1 Decembrie, judeţul Ilfov, se afla la volanul unui autoturism Dacia Logan, se deplasa pe DN 5 spre Bucureşti şi nu a acordat prioritate de trecere unei femei care se angajase în traversarea drumului prin loc marcat şi semnalizat corespunzător„, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, Cornel Vasilache, potrivit Agerpres.

La sosirea echipajelor de poliţie şi a ambulanţelor a fost constatat faptul că femeia a decedat, iar bărbatul nu avea permis de conducere, fiind cercetat pentru ucidere din culpă şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a avea permis de conducere.

CITEŞTE ŞI: Un şofer beat s-a lovit de mai mulţi copaci şi s-a răsturnat cu maşina