O femeie din Cluj, în stare gravă după ce a fost SFÂŞIATĂ de un urs

O femeie de 60 de ani din Cluj a fost la un pas de a sfârşi în colţii unui urs, care a atacat-o. Bătrâna se afla în pădure la cules de ciuperci şi era însoţită de nora ei şi de un consătean. Ursul s-a aruncat asupra femeii şi i-a sfâşiat faţa şi un braţ.

09 iul. 2014, 15:11
O femeie din Cluj, în stare gravă după ce a fost SFÂŞIATĂ de un urs

Femeia, din comuna clujeană Măguri Răcătău, a trăit coşmarul vieţii ei. Bătrâna a fost atacată de un urs în timp ce se afla, în pădure, la cules de ciuperci, newscluj.ro.

Ursul nu i-a dat drumul femeii, decât în momentul în care nora acesteia şi consăteanul cu care erau au început să lovească animalul cu forţa. Într-un final, ursul a cedat şi a plecat de lângă cei trei. Bătrână a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe din Cluj-Napoca în stare gravă. Medicii au spus că rănile provocate de urs sunt grave, dar viaţa victimei nu este pusă în pericol.

CITEŞTE ŞI: Caz şocant: Ce a păţit o femeie după ce a fost muşcată de o CĂPUŞĂ