O nouă amânare pentru audierea prin videoconferință a lui Sebastian Ghiţă

Tribunalul Prahova a stabilit un nou termen pentru audierea prin videoconferință a fostului deputat Sebastian Ghiță în dosarul în care DNA Ploiești a cerut arestarea preventivă a acestuia în speța în care el este cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, de fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, și de fiul acestuia din urmă, fostul deputat PSD Vlad Cosma.

15 iun. 2017, 07:37
O nouă amânare pentru audierea prin videoconferință a lui Sebastian Ghiţă

Potrivit portalului instanțelor de judecată, termenul de 15 iunie a fost preschimbat, următorul fiind stabilit pentru data de 22 iunie.

Conform unui comunicat emis pe 31 mai de Ministerul Justiției, Tribunalul Prahova a formulat o cerere de audiere prin videoconferință a lui Sebastian Ghiță pentru termenul din 8 iunie.

La acel moment, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton, a declarat, pentru AGERPRES, că autoritățile din Serbia nu au răspuns până la acea dată solicitării formulate de instanța prahoveană, o nouă adresă urmând a fi transmisă către acestea.

Tribunalul Prahova a acordat, la ședința din 12 mai, termen pentru 8 iunie în dosarul în care DNA Ploiești a cerut emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Sebastian Ghiță. Mandatul este cerut în dosarul „Herțanu”, în care Ghiță este urmărit penal pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat, motivul acordării unui nou termen fiind lipsa de procedură cu inculpatul.