O nouă terapie genică ar putea oferi o protecţie pe termen lung împotriva HIV

Publicat: Vineri, 29 Decembrie 2017 12:48 // Actualizat: Vineri, 29 Decembrie 2017 12:48 // Sursa: romaniatv.net

O nouă terapie genică (genoterapie) ce constă în modificarea celulelor stem hematopoietice ar putea oferi o protecţie pe termen lung contra HIV, virusul care cauzează SIDA, a anunţat joi o echipă de cercetători din Statele Unite, citată de Xinhua.

Foto: descopera.ro

În cadrul testelor efectuate pe animale, celule T modificate, care exprimă un receptor de antigen chimeric (CAR) pe membrana lor celulară, au distrus celulele infectate şi, în plus, au persistat în corp peste doi ani, conform studiului publicat în PLOS Pathogens.

''Medicamentele antivirale sunt capabile să suprime HIV din corp până la niveluri aproape imposibil de detectat, însă doar un răspuns imunitar eficient poate eradica virusul'', se precizează în comunicatul de presă emis de Universitatea Los Angeles din California (UCLA), ai cărei cercetători au condus studiul.

''Oamenii de ştiinţă au căutat o modalitate de a îmbunătăţi capacitatea corpului de a lupta cu virusul prin modificarea prin inginerie genică a celulelor stem formatoare de sânge pentru a ţinti în mod specific şi a distruge celulele infectate cu HIV oferind astfel persoanei afectate şansa la viaţă'', se arată în document.

Imunoterapia cu celule CAR-T a devenit o metodă foarte puternică de tratament a numeroase forme de cancer şi s-a arătat promiţătoare în tratarea infecţiei HIV-1.

În cadrul noului studiu, oamenii de ştiinţă au modificat tratamentul pentru ca acesta să poată ataca celulele infectate cu HIV care se pot dezvolta din nou în decurs de câteva luni sau ani după prima intervenţie.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că în cazul şoarecilor şi maimuţelor modificarea celulelor stem hematopoietice a rezultat în peste doi ani de producţie stabilă a celulelor cu expresie CAR fără apariţia vreunui efect advers. În plus, aceste celule au fost larg distribuite în cadrul reţelei de ţesut limfoid şi în tractul gastrointestinal, zone anatomice importante în procesul de replicare şi persistenţă a HIV la persoanele infectate.

Însă, cel mai important aspect, potrivit cercetătorilor, este că celulele CAR-T şi-au demonstrat eficacitatea în atacarea şi distrugerea celulelor infectate cu HIV.

''Aceste descoperiri sunt primele care demonstrează că celulelor stem formatoare de sânge pot fi modificate prin terapia CAR printr-o grefă realizată în condiţii de siguranţă în măduva osoasă, iar acestea se pot maturiza şi pot deveni celule imunitare funcţionale în întreg corpul'', se menţionează în comunicatul UCLA care precizează că această terapie este mai eficientă atunci când este combinată cu ''alte strategii de tratament, precum terapia antiretrovirală''.

Oamenii de ştiinţă speră ca acest tip de terapie va contribui la reducerea dependenţei de medicamente antivirale a persoanelor infectate, la scăderea costurilor terapiei şi la potenţiala eradicare a virusului HIV din zonele corpului în care acesta se ''ascunde''.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
HIV terapie genetică terapie genetică HIV
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6663
RON
15 Oct
noapte 7 °
zi 23 °
Ultimele joburi adaugate
24 H