Autorul american de comic books Steve Ditko, care a participat alături de Stan Lee la crearea celebrului personaj Spider-Man, a murit la New York la 90 de ani, potrivit surse ale poliţiei citate de mass-media locale, relatează sâmbătă EFE, potrivit Agerpres.
Autorităţile au găsit trupul neînsufleţit al lui Ditko în apartamentul său din New York la 29 iunie, deşi se crede că autorul a fi murit cu două zile înainte, informează revista de specialitate The Hollywood Reporter.
Deşi a devenit cunoscut fanilor pentru contribuţia sa la crearea Spider-Man în 1962 şi pentru alte aporturi valoroase la universul Marvel cu personaje precum Doctor Strange, Ditko a dus o viaţă misterioasă, preferând anonimatul şi departe de reflectoarele mediatice.
Născut la 2 noiembrie 1927 la Johnstown (Pennsylvania, SUA), Ditko a prins pasiunea comic books de la tatăl său iar după ce a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a absolvit la New York studiile Şcolii de Caricatură şi Ilustraţii.
De la mijlocul anilor 50 a lucrat pentru edituri de benzi desenate ca Charlton Comics şi Atlas Comics, precursoare a Marvel. În 1962 a prezentat împreună cu Stan Lee personajul Spider-Man, un tânăr care capătă puterile fabuloase ale arahnidelor după ce este muşcat de un păianjen, devenind unul dintre cei mai celebri supereoi ai universului Marvel.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20