O reţea de sute de prostituate racolate din Mizil, destructurată în Spania VIDEO

O reţea uriaşă de prostituate, coordonată de români, a fost detructurată în Spania. 22 de români care conduceau reţeaua de prostituţie au fost reţinuţi în urma unei acţiuni comune a poliţiştilor români şi spanioli. Din această afacere, traficanţii de carne vie au scos 300 de milioane de euro.

13 feb. 2015, 06:49

Românii au exploatat sexual sute de femei, de pe urma cărora au câştigat 100 de milioane de euro, spun anchetatorii.

Cele aproape 300 de românce fuseseră racolate din oraşul Mizil. Unele dintre ele erau ademenite în Spania sub falsa promisiune a unui mariaj. Odată ajunse în Alicante, fetele erau tratate ca nişte sclave, fiind obligate să se prostitueze câte 12 ore pe zi într-un club de noapte. Proxeneţii le lau toţi banii după ce le băteau şi le ameninţau cu moartea, potrivit România TV.

De pe urma prostituatelor, spun anchetatorii, cei 22 de români au făcut 100 de milioane de euro. Banii erau spălaţi prin intermediul unei firme care vindea maşini. La percheziţii, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de un milion de euro.

Citeşte şi SCANDALOS. Şi-au vândut fetele unui proxenet pentru 5 LEI. Ce s-a întâmplat apoi cu ele este INIMAGINABIL

Zece suspecţi au fost reţinuţi în Spania, iar alţi 12 în România. În momentul reţinerilor, au fost eliberate 27 de femei care erau obligate să se prostitueze.