O şcoală din Germania a fost evacuată din cauza unei alerte de securitate

O şcoală din oraşul Duisburg, situat în vestul Germaniei, a fost evacuată miercuri după-amiază, după ce un elev a semnalat prezenţa unui individ înarmat, dar poliţia nu a găsit deocamdată niciun suspect, informează site-ul revistei Focus.

22 nov. 2017, 17:19
O şcoală din Germania a fost evacuată din cauza unei alerte de securitate

„Desfăşurăm o operaţiune în Şcoala profesională Gertrud Bäumer din Duisburg. Şcoala este percheziţionată după ce un elev a semnalat prezenţa unui individ suspect”, a comunicat Poliţia regională.

Nicio persoană nu a fost rănită şi situaţia este calmă în instituţia de învăţământ, au dat asigurări autorităţile.

Un elev a semnalat unui profesor că a văzut un individ înarmat în şcoală.