O tânără a fost reţinută după ce şi-a înjunghiat iubitul cu un briceag. Bărbatul se află în spital

O tânără de 17 ani din Râmnicu Vâlcea a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce şi-ar fi înjunghiat iubitul cu un briceag, în urma unui conflict. Bărbatul, în vârstă de 20 de ani, se află în spital.

20 sept. 2018, 08:52
O tânără a fost reţinută după ce şi-a înjunghiat iubitul cu un briceag. Bărbatul se află în spital

Potrivit Poliţiei Judeţene Vâlcea, în noaptea de 19 septembrie, la Râmnicu Vâlcea a avut loc un conflict între două persoane, soldat cu o victimă, un bărbat de 21 de ani, rănit grav.

Mai exact, între tânăr şi concubina lui de 17 ani a izbucnit un conflict, cei doi aflându-se în locuinţa victimei. La un moment dat, fata ar fi scos un briceag şi l-ar fi înjunghiat pe tânăr, acesta fiind dus la spital.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic, sub coordonarea parchetului, au început investigaţiile, fata fiind reţinută pentru 24 de ore.

Cauza va fi preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.