O tânără a născut în timp ce era la cules de zmeură pe munte. A fost coborâtă cu targa de SMURD

O tânără de 20 de ani din comuna hunedoreană Baru a născut, duminică seara, în timp ce se afla pe munte la cules de zmeură, aceasta fiind coborâtă pe targă de un echipaj SMURD.

01 aug. 2016, 03:59
O tânără a născut în timp ce era la cules de zmeură pe munte. A fost coborâtă cu targa de SMURD

Un băieţel a venit pe lume, duminică, într-o zonă muntoasă – Valea Lupului din localitatea hunedoreană Baru – în timp ce părinţii lui se aflau la cules de zmeură.

Iliuţă Toma, de 27 de ani, tatăl micuţului, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că împreună cu soţia sa au plecat în jurul orei 14.00 la cules de zmeură. Potrivit bărbatului, soţia sa, Suzana Toma, nu a prezentat niciun semn care să le dea de gândit că se apropie momentul naşterii.

”M-am speriat pentru că eu nu ştiam ce să fac, dar m-au ajutat domnii de acolo (de la 112 – n.r.) prin telefon şi a dat Dumnezeu şi au scăpat cu bine amândoi”, a precizat, pentru MEDIAFAX Iliuţă Toma, tatăl copilului. 

Cum tânăra de 20 de ani a născut pe munte, a fost nevoie de intervenţia SMURD. Primarul comunei Baru, Daniel Răducanu, a apelat şi el la un prieten cu o maşină de teren şi au plecat spre locul în care femeia a născut pentru a oferi sprijin acesteia şi paramedicilor SMURD.

”Am sunat un prieten cu maşină de teren şi am plecat spre munte. Ştiam că e o zonă greu accesibilă şi m-am gândit că e nevoie de ajutor”, a declarat, duminică seara, pentru MEDIAFAX, Daniel Răducanu, primarul comunei Baru.

Potrivit primarului, echipajul SMURD a urcat pe jos timp de două ore până au ajuns la locul unde femeia a născut. La întoarcere, cea mai mare parte a drumului de munte a fost parcursă pe jos, paramedicii transportând femeia pe targă.

Primarul spune că intervenţia a fost una emoţionantă, cei din echipajul SMURD folosindu-şi tricourile pentru mamă şi micuţ.

Suzana Toma a fost transportată la spitalul din Haţeg.