OBICEI UNIC de Paşte: Localnicii din Alba îl respectă cu sfinţenie de zeci de ani

Obicei secular, unic în România, în Joia Mare. Se întâmplă într-o localitate din judeţul Alba, unde oamenii duc la biserică vinul şi pâinea care urmează a fi sfinţite de Paşte. Totul se întâmplă în cadrul unei ceremonii emoţionante, iar localnicii poartă straie populare specifice locului.

09 apr. 2015, 12:02
OBICEI UNIC de Paşte: Localnicii din Alba îl respectă cu sfinţenie de zeci de ani

Păştenii, cei care duc vinul şi pâinea în biserică, sunt bărbaţii care au împlinit sau vor împlini anul acesta 60 ani. Mircea Herlea s-a născut din localitatea Vinerea, însă trăieşte de ani buni în Michigan, Statele Unite. Bărbatul a venit special de la mii de kilometri distanţă pentru a participa la acest obicei, potrivit România TV.

În primul rând este o datorie pe care trebuie să o îndeplinesc faţă de satul în care am crescut, în care m-am format. Strămoşii mei au dăinuit aici. Am considerat-o o misiune şi o mare bucurie”, a declarat Mircea Herlea.

Sabin Herlea trăieşte în Madrid, Spania, de 18 ani. Obiceiul Păştenilor este la fel de important pentru el ca botezul sau căsătoria, aşa că s-a întors acasă. „Nu am cuvinte să vă spun cât este de importantă sărbătoarea pentru mine şi pentru întreaga familie. Ne-am făcut costume populare ca să fim alături de comunitate„, a spus Sabin Herlea.

Obiceiul Păştenilor a fost iniţiat în anul 1948 de un preot din localitatea Vinerea şi este respectat cu sfinţenie an de an.

CITEŞTE ŞI: Ce să faci în Duminica de Paşte ca să îţi meargă bine tot anul