Ofensivă aeriană a Turciei împotriva poziţiilor rebelilor din PKK din Irak

Aviația turcă a desfășurat în noaptea de luni spre marți o operațiune de anvergură asupra pozițiilor rebelilor kurzi turci din Partidul Muncitoresc din Kurdistan (PKK) în nordul Irakului, ca ripostă la un atac în care au murit 16 militari turci, relatează AFP, citând agenția proguvernamentală turcă Anadolu, citată de Agerpres. 

RomaniaTV.net
08 sept. 2015, 07:53
Ofensivă aeriană a Turciei împotriva poziţiilor rebelilor din PKK din Irak

Aviația turcă bombardează masiv pozițiile PKK în Irak.Peste 50 de avioane de vânătoare turcești au bombardat masiv timp de șase ore 20 de ținte ale PKK, eliminând ‘între 35 și 40 de teroriști’, afirmă agenția de presă turcă.

Bazele PKK din Qandil, Hakurk, Zap, Metina, Gare și Basyan au fost masiv bombardate. Printre țintele avioanelor turcești a fost și un ‘grup de 20-25 de teroriști care au fugit din Turcia și s-au repliat la bazele lor’.

Această operațiune intervine unui atac sângeros, care a costat duminică viața a 16 militari turci la Daglica, în extremitatea de sud-est a Turciei, la frontiera cu Irakul.

Citeşte şi Turcia a trimis avioane de vânătoare pentru a urmări un avion rus în apropiere de spaţiul său aerian

Guvernul Turciei a promis luni să eradicheze PKK, a doua zi după acest atac, cel mai sângeros din ultimii ani împotriva forțelor sale armate.

Atacul PKK comis la Daglica este cel mai de amploare de la reluarea confruntărilor între armata turcă și rebelii kurzi la sfârșitul lunii iulie, care au spulberat discuțiile de pace angajate în toamna anului 2012 pentru a pune capăt conflictului.