OFERTĂ-BOMBĂ. Arabii vor să cumpere două milioane hectare de teren agricol în România

O ţară arabă vrea să cumpere două milioane hectare de teren agricol în România. Informaţia bombă a fost dată de şeful Asociaţiilor de Agricultori din România.

18 nov. 2013, 15:41
OFERTĂ-BOMBĂ. Arabii vor să cumpere două milioane hectare de teren agricol în România

O ambasadă dintr-o ţară mică din Orientul Mijlociu a vrut să cumpere în ţara noastră două milioane de hectare de teren. România are obligaţia din 2014 să liberalizeze piaţa funciară, ceea ce înseamnă că cetăţenii altor state pot cumpăra terenuri în România în aceleaşi condiţii ca şi locuitorii ţării.

„Există cerere foarte mare pe piaţa terenurilor agricole din România, foarte mulţi investitori au venit la mine să îi ajut să găsească terenurile comasate pe care să le cumpere. O ambasadă dintr-o ţară mică din Orientul Mijlociu a căutat la noi în ţară să cumpere 2 milioane de hectare de teren agricol. Mi-au cerut mie ajutorul să le găsesc două milioane de hectare de teren agricol. Nu pot să spun ce ţară este, însă asta dovedeşte cât de căutat este terenul nostru”, a declarat, pentru Business24, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.

Teama de a ne vinde pământul, dar şi siguranţa că fac o afacere profitabilă i-a îndemnat pe mulţi investori să se reorienteze către agricultură.

În timp ce la noi în ţară, un hectar de teren costă în medie, 2.000 de euro, în alte ţări, cum ar fi Danemarca, Olanda sau Germania un hectar a sărit de 20.000 de euro. În prezent, investitorii străini deţin peste 700.000 de hectare.