Olguţa Vasilescu: Dacă au scăzut salariile din mediul privat, angajatorul l-a furat pe angajat

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a susţinut că dacă sunt scăderi salariale ale angajaţilor din mediul privat este din cauza faptului că angajatorii au vrut să îşi crească profitul, nu din cauza Codului Fiscal.

07 feb. 2018, 11:58
Olguţa Vasilescu: Dacă au scăzut salariile din mediul privat, angajatorul l-a furat pe angajat

Întrebată despre scăderile salariale din mediul privat, Vasilescu a precizat : „Se aşteaptă şi o OUG. Noi nu avem astfel de informaţii despre dări salariale dn mediul privat. În orice caz, repet ca să se înţeleagă, transferul contribuţiilor nu ar trebui să afecteze netul angajaţilor din privat, pentru că este vorba de aceeaşi cheltuială a angajatorului pe care a avut-o şi anul trecut. Dacă le-au scăzut salariile, înseamnă că angajatorul a vrut să-şi crească profitul şi atât, deci l-a furat pe angajat, ca s-o spun mai pe româneşte, nu este vina Codului Fiscal”.

În ceea ce priveşte Legea pensiilor, ministrul Muncii a declarat că se fac calcule şi că este nevoie de o reorganizare a Casei de Pensii, deoarece nu se pot recalcula cinci milioane de pensii cu actualul număr de funcţionari.

Citeşte şi Olguţa Vasilescu plănuieşte o reorganizare a Casei de Pensii: Nu putem face o recalculare cu actualul număr de angajaţi