Omul de afaceri Dan Adamescu, transferat din închisoare într-un spital civil după ce starea de sănătate i s-a agravat

Omul de afaceri Dan Adamescu a ajuns de urgenţă la spital, după ce starea de sănătate i s-a agravat. El a fost condamnat anul acesta, la sfârşitul lunii mai, la patru ani şi patru luni de închisoare pentru corupție.

17 sept. 2016, 09:36
Omul de afaceri Dan Adamescu, transferat din închisoare într-un spital civil după ce starea de sănătate i s-a agravat

Omul de afaceri este în scaun cu rotile și suferă de numeroase afecțiuni, astfel încât Peniteniciarul Jilava a decis să fie transferat într-un spital civil, întrucât nu-i poate asigura o îngrijire medicală adecvată, scrie digi24.ro. 

Dan Adamescu, în vârstă de 68 de ani, ar putea cere luna viitoare eliberarea condiționată, întrucât a ispășit o treime din pedeapsă. Din pedeapsa de patru ani și patru luni de închisoare i se scade perioada destul de îndelungată petrecută în arest la domiciliu. Având peste 60 de ani, are dreptul să ceară eliberarea condiționată după ispășirea unei treimi din pedeapsă.

În iunie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe oamenii de afaceri Dan Adamescu și Iosif Armaș, aceștia fiind acuzați că au dat mită unor judecători de la Tribunalul București pentru a obține soluții favorabile în instanță pentru firme ale lor aflate în insolvență.