ONU denunţă decretul emis de preşedintele Donald Trump referitor la imigraţia în SUA

Înaltul comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad Al Hussein, a denunţat luni "lipsa de generozitate" pe care o reflectă decretul antiimigraţie al preşedintelui american Donald Trump, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

30 ian. 2017, 16:12
ONU denunţă decretul emis de preşedintele Donald Trump referitor la imigraţia în SUA

„Discriminarea pe bază de naţionalitate este interzisă de către Drepturile Omului”, a scris acesta pe Twitter. Decretul american dă de asemenea dovadă de o lipsă de generozitate şi iroseşte resursele necesare pentru lupta împotriva terorismului”, a adăugat el.

Decretul interzice intrarea pe teritoriul Statelor Unite în cazul tuturor refugiaţilor, oricare ar fi originea lor, timp de 120 de zile, iar în cazul refugiaţilor sirieni, pe perioadă nedeterminată, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Olanda cere explicaţii privind decretele anti-imigraţie emise de Trump

De asemenea, prin decret se interzice intrarea pe teritoriul SUA timp de 90 de zile cetăţenilor provenind din şapte state cu populaţie majoritar musulmană, consideraţi surse de terorişti de către Washington: Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Iran, Siria şi Yemen.