Oprescu le-a cerut instituțiilor măsuri privind soluționarea urgentă a sesizărilor, în contextul ninsorii

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, le-a cerut instituțiilor din subordine să ia măsuri pentru soluționarea urgentă a sesizărilor, în contextul codului portocaliu de ninsori vizând Bucureștiul.

RomaniaTV.net
24 ian. 2014, 16:09
Oprescu le-a cerut instituțiilor măsuri privind soluționarea urgentă a sesizărilor, în contextul ninsorii

Având în vedere prognoza meteo, cât și avertizarea meteorologică de vineri, primarul general Sorin Oprescu a emis o dispoziție de urgență prin care a solicitat instituțiilor publice aflate în subordine, operatorilor de servicii publice (RADET, RATB, SC APA NOVA București SA, Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement, Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, SC Luxten Lighting Company SA, Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București), precum și direcțiilor implicate în programul de deszăpezire din cadrul Primăriei Capitalei să asigure permanență 24 din 24 ore la sediile instituțiilor, să ia măsuri astfel încât dispeceratele să preia toate sesizările și să fie redirecționate către persoanele competente pentru a fi soluționate în regim de urgență”, relevă un comunicat al Primăriei Municipiului București (PMB), potrivit Agerpres.

De asemenea, se vor asigura echipe necesare pregătite să intervină în orice moment pentru rezolvarea problemelor ce pot apărea.

Pentru a putea acționa în cel mai scurt timp, operatorii de deszăpezire au poziționat utilajele în 58 de puncte fixe în toate sectoarele Capitalei, astfel încât să poată interveni rapid cu materiale antiderapante, cu prioritate în rampe, pante, poduri și la intrările în școli, grădinițe și instituții de interes public, arterele principale și secundare. În cazul în care se vor înregistra căderi masive de zăpadă, utilajele operatorilor sunt pregătite de pluguire.   

Conform raportării operatorilor de salubrizare din toate sectoarele Capitalei, în prezent sunt pregătite 455 de utilaje și se află în stoc 20.621 de tone de clorură de sodiu, 4.673 de tone de alte materiale (clorura de calciu și eco-taw) și 75 de tone de nisip.

Direcția Control din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București va asigura monitorizarea permanentă în teren a programului de deszăpezire și combaterea poleiului.

Toate direcțiile din subordinea Primăriei Capitalei trebuie să fie pregătite de iarnă, iar Direcția de Asistență Socială are deschise adăposturile sociale pentru găzduirea oamenilor străzii, are asigurat stocul de pături, haine și încălțăminte pentru aceștia și sunt pregătite unitățile mobile ce vor oferi ceai și mâncare caldă celor fără adăpost atunci când vremea va fi deosebit de rece.

PMB a pus la dispoziția cetățenilor un numărul de telefon gratuit Dispecerat Situații de Urgență 0.800.800.868 la care pot sesiza urgențele 24 de ore din 24.