Opt arme, cartuşe, alice, alcool şi cannabis, găsite de poliţişti în urma unor percheziţii din Timiş

Publicat: Marţi, 20 Noiembrie 2018 17:05 // Actualizat: Marţi, 20 Noiembrie 2018 17:05 // Sursa: romaniatv.net

Opt arme, peste 800 de cartuşe, 35 de alice, 14 litri de alcool şi aproximativ un kilogram de cannabis au fost găsite de poliţişti în urma percheziţiilor făcute, marţi dimineaţă, la persoane suspectate de braconaj, în judeţul Timiş. Patru persoane au fost reţinute.

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Poliţiei Judeţene Timiş, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei Municipiului Timişoara - Biroul de Investigaţii Criminale şi Secţiile Rurale arondate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, au făcut şapte percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de infracţiuni la regimul armelor, braconaj şi contrabandă, în localităţile Lovrin, Şandra şi Satchinez din judeţul Timiş.

"Activităţile au fost desfăşurate în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj şi contrabandă fapte ce ar fi fost comise pe raza judeţului Timiş şi vizează 8 persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, presupuse a fi implicate în comiterea infracţiunilor", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 8 arme (3 letale), 841 de cartuşe cu glonţ, 35 de alice, 14 litri de alcool şi aproximativ un kilogram de cannabis.

Patru bărbaţi au fost duşi la sediul Poliţiei, pentru audieri, aceştia fiind reţinuţi pentru 24 de ore şi urmând a fi duşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Judeţene Timiş.

La percheziţii au participat peste 50 de poliţişti cu 17 autospeciale, cu sprijinul S.A.S. Timiş şi al Grupării Mobile de Jandarmi "Glad Voievod" Timişoara.

1 Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
arme percheziţii percheziţii perchezitii timis
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
22 nov 10:11
Răspunde | Votează email 0 email
Maria
De la absolut ni s-au incarcat ramele fortat,presupunand probabil ca am face orice pentru placeri,cu orice pret. Domnul si doamna Michaelis I.si Michael Kaprolat sunt cei mai bine pregatiti de pe aici. M-a impresionat povestea fetei Roxana care zicea ca a fost obligata la 14 ani sa intretina relatii sexuale pana la epuizare si a fost vanduta ca pe o bucata de carne.
1
EUR
4.6540
RON
16 Dec
noapte 2 °
zi 6 °
Ultimele joburi adaugate
24 H