Opt copii din Dolj, la spital după ce au băut apă contaminată din fântână VIDEO

Opt copii din Dolj s-au îmbolnăvit din cauza apei din fântână. Micuţii au ajuns la spital pe capete în ultimele două săptămâni. Deşi ştiau că apa din localitate nu este potabilă, părinţii o fierbeau înainte să o dea copiilor. Chiar şi aşa, micuţii au început să se simtă rău, informează România TV.

07 mart. 2016, 21:52
Opt copii din Dolj, la spital după ce au băut apă contaminată din fântână VIDEO

Cei opt copii au vârste cuprinse între trei luni şi patru ani. Ei au început să se simtă rău după ce au băut apă de la fântână sau au primit mâncare preparată cu ea.

Oamenii ştiu că apa din localitatea Zănoaga nu este potabilă. Tocmai de aceea, o fierbeau înainte să o consume. Chiar şi aşa, în ultimele săptămâni au început să apară probleme.

În sat au fost aduse câteva cisterne cu apă, iar oamenii au fost sfătuiţi să nu o mai consume pe cea din fântâni.

„Apa din Zănoaga nu este potabilă. Noi am făcut analize la mai multe surse şi este contaminată şi microbiologic şi cu azotaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică fac verificări şi au cerut autorităţilor locale afişeze clar în sat că apa nu este potabilă.