Opţiunea de a dona 2% din impozitul pe venit entităţilor nonprofit va fi valabilă 2 ani consecutivi

Opţiunea persoanelor fizice de a dona 2% din impozitul pe venit entităţilor nonprofit va fi valabilă 2 ani consecutivi, conform unei Ordonanţe de Urgenţă adoptate, joi, de Guvern, referitoare la Declaraţia Unică, informează Ministerul Finanţelor Publice (MFP) printr-un comunicat de presă.

15 mart. 2018, 14:42
Opţiunea de a dona 2% din impozitul pe venit entităţilor nonprofit va fi valabilă 2 ani consecutivi

‘Contribuabilii care obţin venituri din salarii sau asimilate acestora pot opta pentru calcularea, reţinerea şi plata, lunară, de către angajator/plătitor a cotei de 2% din valoarea impozitului datorat, pentru susţinerea entităţilor nonprofit, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private conform legii. Opţiunea se exprimă în scris şi rămâne valabilă pentru o perioadă de cel mult 2 ani fiscali consecutiv’, se arată în document.

Scopul acestei măsuri, spune MFP, este să dea posibilitatea organizaţiilor neguvernamentale să beneficieze în cursul anului de sumele distribuite de contribuabili în vederea desfăşurării activităţilor proprii.

‘Vechea reglementare permitea distribuirea doar în anul următor celui de realizare a veniturilor. Totodată, măsura vine în întâmpinarea contribuabililor care optează să distribuie aceste sume, prin simplificarea procedurii de distribuire a cotei de 2%’, menţionează sursa citată.

Citeşte şi TICHETE CADOU DE PAŞTE 2018. Cine poate primi PRIME DE PASTE de 450 de lei şi cine poate lua 600 de lei