Organele prelevate de la un tânăr în vârstă de 21 de ani aflat în moarte cerebrale au salvat cinci vieţi

Agenţia Naţională de Transplant a informat Ministerul Sănătăţii că în cursul zilei de ieri a fost efectuată o prelevare de organe de la un donator în vârstă de 21 ani aflat în moarte cerebrală în urma unui traumatism cranio-cerebral, care se afla internat în Spitalul Judeţean Baia - Mare.

31 oct. 2018, 12:16
Organele prelevate de la un tânăr în vârstă de 21 de ani aflat în moarte cerebrale au salvat cinci vieţi

În urma acestui demers, un număr de 5 persoane au beneficiat de transplant de organe: pulmonar, renal (2 persoane), de cord şi hepatic. Transplanturile au fost realizate în unităţi sanitare specializate din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Tg. Mureş.

„România a reînceput să facă paşi importanţi în acest domeniu. Este a 45-a prelevare de organe de anul acesta. Este în continuare prea puţin, dar am încredere că odată cu reorganizarea ANT şi adoptarea legii transplantului care a fost finalizată şi se află acum în proces de verificare din punct de vedere al tehnicii legislative, lucrurile se vor mişca mai repede. Şi procedurile pentru acreditarea centrelor de transplant vor fi actualizate. De asemenea, pe transplant pulmonar vom începe o colaborare cu Ungaria, care în 17 octombrie ne-a transmis acceptul pentru ca 10 pacienţi să beneficieze de transplant pulmonar în perioada următoare. Am trimis şi o solicitare către Eurotransplant pentru iniţierea unor discuţii deoarece vrem să aderăm la acest organism international”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.