Ouăle de Paşte – Istorie, simboluri şi tradiţii

Oul vopsit, ciocnit de creştini în ziua Paştelui, este considerat simbol al Mântuitorului, care părăseşte mormântul şi se întoarce la viaţă.

RomaniaTV.net
27 apr. 2016, 08:51
Ouăle de Paşte – Istorie, simboluri şi tradiţii

Există o serie de legende care explică tradiţia înroşirii ouălor de Paşte, dintre care una arată cum Maica Domnului, venită să îşi plângă fiul răstignit, a aşezat un coş cu ouă lângă cruce, iar acestea s-au înroşit de la sângele ce curgea din rănile lui Hristos. De asemenea, oul ciocnit simbolizează pentru creştini mormântul în care Iisus a fost îngropat, iar cojile sunt simbol al mormântului gol.

Citeşte şi  PAŞTE 2016. Mesajul Patriarhului Daniel. Sfintele Paşti, cea mai mare sărbătoare a Bisericii

O altă teorie este cea potrivit căreia Maria Magdalena s-a dus la împăratul Romei şi i-a spus „Hristos a înviat”, moment în care acesta a luat-o peste picior, arătând către un ou de pe masă şi spunând că dacă Iisus a înviat, atunci oul acela trebuie să fie roşu. Imediat ce împăratul a spus ce avea de spus, ouăle de pe masă s-au preschimbat, căpătând o culoare roşie ca sângele.

Cu toate acestea, simbolistica ouălor de Paşte îşi are originea cu mult înainte de naşterea Mântuitorului, obiceiul vopsirii acestora fiind întâlnit din timpuri străvechi la chinezi. Oul oferit în dar era considerat un simbol al echilibrului, al creaţiei şi fecundităţii, dar şi al vieţii şi reînnoirii naturii.

Citește mai mult pe feminis.ro