Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

OUG: Banii colectaţi pentru cumpărarea de către stat a operei "Cuminţenia Pământului" se restituie donatorilor

Publicat: Sâmbătă, 30 Decembrie 2017 13:56 // Actualizat: Sâmbătă, 30 Decembrie 2017 13:56 // Sursa: romaniatv.net

Sumele de bani colectate în vederea achiziţionării de către stat, prin Ministerul Culturii, a operei de artă "Cuminţenia Pământului", realizată de sculptorul Constantin Brâncuşi, se restituie integral donatorilor, potrivit unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, publicată vineri în Monitorul Oficial.

Conform OUG care a fost adoptată pe 28 decembrie, banii se restituie donatorilor integral din contul de disponibilităţi deschis la Trezoreria Statului şi/sau din conturile deschise la instituţiile de credit, până la data de 31 decembrie 2018, în condiţiile, termenele şi conform procedurii stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Costurile aferente restituirii banilor, indiferent de mijlocul prin care aceştia au fost colectaţi, vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei OUG, Ministerul Culturii va elabora hotărârea Guvernului pentru aprobarea condiţiilor, a procedurii şi a termenelor pentru restituirea banilor.

OUG a fost adoptată având în vedere "încheierea campaniei privind colectarea sumelor necesare în vederea achiziţionării operei de artă 'Cuminţenia Pământului'" şi luând în considerare faptul că "situaţia extraordinară care necesită intervenţia legislativă prin delegare este dată de însăşi această campanie unică în reglementările la nivel naţional, care reprezintă, în sine, o abatere de la comun şi obişnuit şi a cărei evoluţie nu a depins şi nu depinde de voinţa Guvernului, dar care obligă Executivul să intervină în regim de urgenţă".

Totodată, Executivul a avut în vedere şi "lipsa cadrului legal specific pentru situaţiile în care se impune restituirea donaţiilor colectate" şi care necesită efectuarea unor cheltuieli bugetare, mecanism pentru care nu există temei legal.

În OUG se mai precizează că reglementarea nu poate fi amânată, "dată fiind voinţa anterioară a Guvernului, potrivit căreia încheierea returnării donaţiilor trebuia realizată până la data de 31 decembrie 2017, termen adus la cunoştinţa tuturor celor implicaţi în campania de donaţie".

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
bani restituiţi Cuminţenia Pământului Cuminţenia Pământului
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6490
RON
26 Apr
noapte 13 °
zi 27 °
Ultimele joburi adaugate
24 H