Doina Pană: Codul silvic este foarte bun. Lucia Varga: PSD are interesul să fragmenteze pădurea

Deputatul PSD Doina Pană, unul dintre inițiatorii modificării Codului Silvic, a afirmat marți că acest proiect este foarte bun sub foarte multe aspecte, punctând că atitudinea liberalilor la dezbateri a fost de solidaritate cu președintele Klaus Iohannis. De cealaltă parte, deputatul PNL Lucia Varga a spus că PSD are interesul să fragmenteze pădurea pentru a-i fideliza politic pe pădurari.

12 mai 2015, 15:36

„În proiectul de Cod Silvic există un articol care spune că orice agent economic să nu poată participa la licitație dacă nu demonstrează că a prelucrat superior cel puțin 40% din masa lemnoasă pe care a prelucrat-o anul anterior.

Codul este foarte bun, sub foarte multe aspecte, inclusiv ca să crească prețul lemnului aici în România și să vindem mobilă. De aceea este și preempțiunea pentru producătorii de mobilă, pe care la fel a contestat-o președintele”, a declarat Doina Pană, la Parlament, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Cererea de reexaminare a Codului silvic, respinsă în comisii

Ea a spus că „nu trebuie să vedem pădurea ca orice marfă, nu înseamnă carne, fructe, ci așa cum a fost definită prin strategia europeană pădurea are rol economic, ecologic și social”.

Doina Pană a vorbit și despre propunerea PNL privind eliminarea articolului referitor la pragul de 30% pentru exploatările forestiere, arătând că liberalii și-au manifestat solidaritatea cu președintele Klaus Iohannis.

„Acest Cod de un an de zile se dezbate, nu trebuia să reexaminăm un text pe care nu l-am văzut, el a fost dezbătut și răzbătut.

Nu văd decât ca o solidaritate pentru revendicarea dl președinte Iohannis, deja societatea civilă, toată România este de acord că este un prag important și demonstrat prin articolele din Constituție că este credibil și benefic„, a arătat deputatul PSD.

Ea a subliniat că amenajament forestier nu se poate face decât pentru suprafețe de minim 100 de ha și a arătat că 500.000 de ha sunt proprietăți disparate, context în care micii proprietari au putut beneficia de propriul lemn ilegal cu rândul.

Pană a susținut că în Uniunea Europeană sub 10 ha nu există amenajamente.

„Cu articolul cu care noi am venit de fapt punem în legalitate, noi împiedicăm defrișarea ilegală care a fost până acum și acest articol spune că, dacă faci un contract de administrare pe minim 10 ani cu un ocol silvic, (…) tu să ai dreptul la 3 metri cubi de lemn pe an„, a spus deputatul PSD, susținând că astfel pădurea ar fi păzită și nu ar mai fi furată.

De cealaltă parte, Lucia Varga, fost ministru delegat pentru Ape şi Păduri, a declarat că acest articol 20 din Codul silvic care permite exploatarea pădurilor până la 10 hectare fără amenajament trebuie eliminat deoarece se favorizează tăierile ilegale de păduri, adăugând că PNL ar vota Codul silvic dacă este acceptat acest amendament de eliminare a acestei prevederi.

Deputatul PNL Lucia Varga a susținut că Puterea nu a creat cadrul necesar unor dezbateri în comisii în ceea ce privește Codul Silvic, susținând că astfel au fost ignorate legile elementare ale democrației.

Ce s-a întâmplat astăzi în Comisie înseamnă de fapt o ignorare a legilor elementare ale democrației. O comisie trebuie să fie un loc de dezbatere în care să asculți societatea civilă, Consiliul Concurenței, Opoziția și Puterea, și să iei decizii în cunoștință de cauză.

PNL își exprimă regretul că actuala Putere nu a creat cadrul necesar unor dezbateri în aceste comisii. Am fi putut asculta glasul specialiștilor din comisii care ar fi arătat pericolul la care sunt supuse peste 1,2 milioane de ha de pădure”, a declarat Varga.

Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților au respins marți cererea de reexaminare a președintelui Iohannis cu privire la Codul Silvic.

Ea a arătat că PSD are interesul fragmentării pădurii româneşti pentru a-i controla pe pădurari.

„Eu cred că PSD are interesul fragmentării acestei părţi din pădurea românească pentru că controlează pădurarii şi le dă acest drept să facă ce vor ei pe moşia proprietarilor, îi fidelizează politic”, a mai spus Varga.

Jurnalistul Liviu Mihaiu a criticat marți faptul că reprezentanți ai societății civile nu au putut lua cuvântul la dezbaterile care au avut loc în comisiile de specialitate pe marginea cererii președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului Silvic, susținând că organizațiile neguvernamentale vor ieși cât de curând în stradă.

Citeşte şi: Fostul ministru Doina Pană îl ACUZĂ pe Iohannis de DEZINFORMARE după ce a cerut reexaminarea noului Cod Silvic

„Ni s-a promis că trei reprezentați ai societății civile pot să vorbească pe Codul Silvic câte trei minute. Nu am fost lăsați, deși ni s-a promis că vom vorbi. (…) Apoi ni s-a spus că procedura este următoarea: s-a suspendat cum ar veni dezbaterea asupra a ceea ce președintele a notat când a respins legea și atunci discuția nu ar mai avea sens din moment ce procedural nu se mai discută chestiunea aceasta”, a explicat Liviu Mihaiu, la Parlament.