Panică în Târgu-Jiu, unde mai multe maşini au fost DISTRUSE de tencuiala căzută de pe bloc

Momente de panică pentru locatarii unui bloc din Târgu-Jiu. Mai multe maşini au fost avariate după ce a căzut tencuiala de pe imobil. 

09 aug. 2016, 13:46
Panică în Târgu-Jiu, unde mai multe maşini au fost DISTRUSE de tencuiala căzută de pe bloc

Incidentul s-a produs într-o parcare din centrul oraşului Târgu Jiu. Proprietarii maşinilor au avut un adevărat şoc atunci când şi-au văzut autoturismele ciuruite de bucăţile de tencuială desprinse de pe bloc. 

Proprietarii au sunat imediat la 112 şi le-au cerut ajutorul pompierilor care au intervenit cu o macara pentru a înlătura şi alte bucăţi desprinse de pe bloc. 

Pagubele sunt de ordinul miilor de lei şi nicio maşină dintre cele distruse nu avea asigurare CASCO. 

Pentru că cei păgubiţi sunt şi proprietari în bloc, ei nu vor cere daune asociaţiei din care fac parte.