Panică într-un bloc din Reşiţa după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament

Locatarii unui bloc din municipiul Reșița au intrat în alertă, în noaptea de marți spre miercuri, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament de la primul etaj, fără a se înregistra victime.

01 mart. 2017, 06:05
Panică într-un bloc din Reşiţa după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament

Focul, iscat într-o încăpere, a fost stins de pompieri, evitându-se extinderea lui.

„Detașamentul de pompieri Reșița a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament de locuințe în municipiul Reșița. Incendiul se manifesta cu flacără într-una din încăperile apartamentului, existând pericolul ca focul să se extindă la întregul apartament. Din fericire, în momentul producerii incendiului, în apartament nu se afla nimeni. Am intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, încadrată cu cinci subofițeri”, a declarat Bogdan Nicola, șeful Gărzii de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, citat de Agerpres.

Vecinii au fost alertați, inițial, din cauza fumului, care le-a intrat în case prin coloanele de aerisire, sunând la numărul unic de urgențe 112. Incendiul s-a produs la etajul întâi al imobilului, însă fumul a ajuns până la etajul șapte al blocului situat pe Bulevardul Republicii nr. 4.