Papa Francisc imploră Europa să ajute refugiaţii

Papa Francisc imploră Europa să ofere un ajutor în criza imigranţilor, "într-un mod care să fie demn de umanitatea noastră comună" şi, totodată, să vină în ajutorul refugiaţilor, într-un spirit de fraternitate şi umanitate.

RomaniaTV.net
16 apr. 2016, 11:48
Papa Francisc imploră Europa să ajute refugiaţii

Papa Francisc a făcut declaraţii sâmbătă, adresându-se migranţilor din centrul pentru refugiaţi de la Moria, pe Insula greacă Lesbos. El vrea ca refugiaţii să ştie că nu sunt singuri şi i-a îndemnat să nu-şi piardă speranţa. De asemenea, a spus că a vrut să-i viziteze pentru a le asculta poveştile şi a atrage atenţia lumii asupra situaţiei lor.

„Noi sperăm ca lumea să ţină cont de aceste scene de tragică şi disperată nevoie şi să răspundă într-un mod demn de umanitatea noastră comună”, a spus Suveranul Pontif.

Primatul Bisericii Ortodoxe Grece a afirmat că liderii catolici şi ortodocşi condamnă pe aceeaşi voce dezrădăcinarea oamenilor, ce-i transformă în refugiaţi, şi „deprecierea” lor ca fiinţe umane.

„Din nefericire, nu este prima dată când denunţăm politicile care au adus aceşti oameni în impas”, a spus Ieronim.

„Vom acţiona, însă, până când aberaţia şi deprecierea persoanei umane va înceta”, declară el.

Ieronim a criticat reacţia europeană faţă de criza refugiaţilor, ce a condus la încheierea unui acord cu Turcia, prin care nou-sosiţi urmează să fie trimişi înapoi pe teritoriul turc.

„Numai cei care văd ochii acestor copii cu care ne-am întâlnit în tabere de refugiaţi vor putea să recunoască imediat, în integralitatea lui, ‘falimentul’ umanităţii şi solidarităţii de care europenii au dat dovadă în ultimii câţiva ani faţă de aceste persoane, şi nu doar faţă de aceste persoane”, a mai spus el.

Ieronim a îndemnat ONU să ia măsuri cu privire la „această tragică situaţie în care trăim”, potrivit News.ro.