Parisul, teatrul jafurilor spectaculoase: Unde şi cum au lovit bandiţii

Două jafuri spectaculoase au avut loc duminică şi luni, într-un interval de câteva ore, cu o armă de tip Kalaşnikov şi cu o maşină de teren care a intrat în vitrina unui magazin cu bijuterii.

RomaniaTV.net
09 sept. 2013, 12:33
Parisul, teatrul jafurilor spectaculoase: Unde şi cum au lovit bandiţii

Patru bărbaţi au intrat cu o maşină în vitrina unui magazin de bijuterii luni, în jurul orei 2.30 GMT (5.30, ora României), din apropierea Pieţei Vendome, cartier unde sunt concentrate cele mai importante magazine de bijuterii din Paris.

Infractorii au furat mai multe bijuterii şi ceasuri de lux, apoi au incendiat vehiculul şi au fugit cu o altă maşină. Prejudiciul furtului este estimat la două milioane de euro, a declarat o sursă apropiată anchetei.

Doi atacatori care se deplasau cu un scuter i-au ameninţat cu o armă de tip Kalaşnikov şi cu un pistol automat pe paznicii unei firme de catering, ce lucrează pentru trenurile de mare viteză (TVG) şi pentru Căile Ferate Franceze (SNCF). Ei au sustras tot venitul, în valoare de aproximativ 60.000 de euro, obţinut în weekend, potrivit unei surse apropiate anchetei.

Cei doi infractori au fugit cu ajutorul scuterului. În acest atac nu a fost tras nici un foc de armă.