Ziua de 9 mai, declarată zi de sărbătoare naţională. Ziua Europei va deveni oficial ZI LIBERĂ UPDATE

Propunerea legislativă a deputatului liberal Daniel Stamate Budurescu prin care ziua de 9 mai să fie declarată zi de sărbătoare naţională, a fost adoptată luni tacit de Senat, urmând ca iniţiativa să fie transmisă Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, informează Mediafax. Iniţiatorul legii susţine că această zi merită să fie sărbătorită de către români deoarece are o puternică semnificaţie pentru ţara noastră: la 9 mai 1877 a fost proclamată independenţa de stat a României. 

26 sept. 2016, 09:07

„Se declară sărbătoare naţională ziua de 9 Mai – Ziua Proclamării Independenţei României”, stabileste proiectul de lege, intitulat „Lege pentru declararea zilei de 9 Mai – Ziua Proclamării Independenţei României, ca zi de sărbătoare naţională. „

În proiect se specifică că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, precum şi celelalte autorităţi ale Administraţiei Publice Centrale şi Locale vor organiza manifestări pentru sărbătorirea zilei de 9 Mai.

De asemenea, se menţionează şi faptul că fondurile necesare pentru organizarea acestor evenimente vor fi asigurate din bugetele locale sau din bugetul autorităţilor şi/sau instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate. 

„Adunarea Deputaţilor şi Seantul, cele două camere care alcătuiau Reprezentanţa Naţională (Parlamentul), au votat şi au aprobat în sedinta publică din data de 9 mai 1877 motiunea prin care a fost proclamata independenta de stat a Romaniei. Răspunderea pentru declararea independentei, cand niciuna dintre marile puteri europene nu a dorit independenta Romaniei, a fost asumata de catre Parlament, intr-o lectie a istoriei care nu trebuie uitata”, se arata in expunerea de motive a initiativei legislative.