Parlamentul European a stabilit echipa de negociatori pentru şefia Parchetului european. PE o susţine pe Kovesi

Parlamentul European a decis, joi, echipa de parlamentari care vor negocia cu membrii Consiliului pentru poziţia de procuror-şef european. Eurodeputatul Siegfried Mureşan susţine că mandatul celor trei negociatori ”este simplu şi clar - Laura Codruţa Kövesi este candidatul Parlamentului European”.

12 sept. 2019, 13:56
Parlamentul European a stabilit echipa de negociatori pentru şefia Parchetului european. PE o susţine pe Kovesi

„Tocmai s-a decis echipa de negociatori ai Parlamentului European pentru poziţia de procuror-şef european. Aceştia sunt:

– Monika Hohlmeier, preşedinta Comisiei de control bugetar (CONT), PPE, Germania

– Juan Fernando Lopez Aguilar, preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), S&D, Spania

– Maite Pagazaurtundua, vicepreşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), Renew, Spania.

Aceştia vor negocia în numele Parlamentului European cu reprezentanţii Consiliului”, a scris, joi, pe Facebook, eurodeputatul Siegfried Muresan.

Potrivit acestuia, ”mandatul este simplu şi clar”.

”Laura Codruţa Kövesi este candidatul Parlamentului European pentru funcţia de procuror-şef european. Este singurul candidat al Parlamentului şi este singura persoana pe care Parlamentului European o va accepta în poziţia de procuror-şef european”, a mai scris Mureşan.

Negcierile s-au oprit înaintea alagerilor pentru Parlamentul European, fără ca echipele de negociatori anterioare să ajungă la un rezultat.

Parlamentul European susţine candidatura Laurei Codruţa Kovesi, în timp ce Consiliul susţine candidatura procurorului francez Jean-Francois Bohnert.