Partidul Liberal Reformator susţine desemnarea primarilor în două tururi la alegerile locale

Partidul Liberal Reformator (PLR) va susţine, în ceea ce priveşte alegerile locale, desemnarea primarilor în două tururi, iar, pentru cele parlamentare, sistemul votului proporţional pe listă şi reducerea numărului de parlamentari, se arată într-un comunicat al PLR, informează Agerpres.

01 feb. 2015, 09:22
Partidul Liberal Reformator susţine desemnarea primarilor în două tururi la alegerile locale

Potrivit sursei citate, PLR a stabilit, în Consiliul Naţional Executiv, care a avut loc vineri şi sâmbătă, la Poiana Braşov, strategia pentru viitoarea sesiune parlamentară şi obiectivele pentru anul 2015.

Referitor la modificările Codului Electoral, proiect aflat în dezbatere în Parlament, PLR anunţă că va susţine, în privinţa alegerilor locale, desemnarea primarilor în două tururi, iar în ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene, PLR optează pentru sistemul bazat pe votul indirect al Consiliului Judeţean.

Cât priveşte alegerile parlamentare, conducerea PLR a decis susţinerea votului proporţional pe listă şi reducerea numărului de parlamentari.

Pentru soluţionarea problemelor apărute la votul din diaspora, PLR consideră că prioritatea trebuie să fie reprezentată de organizarea secţiilor de vot pentru a asigura, astfel, oricărui român dreptul la vot.

„Tot referitor la votul românilor din străinătate, PLR este în favoarea oricărui sistem de vot (prin corespondenţă, electronic, etc) care să permită votul neîngrădit al românilor. În acest sens o prioritate trebuie să o reprezinte cartografierea comunităţilor de români din străinătate, identificarea localităţilor în care se găsesc comunităţi mari de români şi numărul acestora”, precizează comunicatul PLR.

Sursa citată menţionează şi priorităţile sesiunii parlamentare în viziunea PLR: reluarea proiectului de regionalizare a României, legea lobby-ului, modificarea Codului Fiscal în sensul asigurării unui tratament echitabil între contribuabili şi stat.

„Printre prevederile noului act legislativ va trebui să se regăsească despăgubirea de către stat a întârzierilor la rambursarea de TVA sau restituirea altor impozite şi taxe, iar punctele de vedere emise de structurile Ministerului Finanţelor Publice (ANAF) să fie opozabile terţilor. PLR este în favoarea adoptării legii răspunderii organismelor statului pentru abuzurile pe speţe economice care au drept consecinţe: restrângerea libertăţii individuale, falimentarea activităţii economice desfăşurate, pierderea locurilor de muncă”, mai arată comunicatul PLR.

Cu prilejul întâlnirii de la Poiana Braşov, adaugă sursa menţionată, forurile de conducere ale Partidului Liberal Reformator l-au desemnat pe senatorul Petru Ehegartner să ocupe funcţia de purtător de cuvânt al partidului.