PAŞTE 2014. Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă, sâmbătă, în România

Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va fi adusă în seara zilei de sâmbătă, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române, cu binecuvântarea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

RomaniaTV.net
14 apr. 2014, 12:09
PAŞTE 2014. Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă, sâmbătă, în România

Din delegaţia care va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim vor face parte: episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Varsanufie Prahoveanul, şi părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, consilier patriarhal.

Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere (la ora 24,00) de către patriarhul Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală.

Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte eparhii ale Patriarhiei Române din sudul ţării sunt invitate să trimită delegaţi la Aeroportul Internaţional Henri Coandă (salonul oficial) în seara zilei de 19 aprilie, în jurul orei 19,00, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim şi a o oferi preoţilor şi credincioşilor.

De la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu trei avioane de mici dimensiuni la Suceava, Satu-Mare (cu escală în municipiul Cluj-Napoca) şi Timişoara pentru clerul şi credincioşii ortodocşi din restul ţării.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 – 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc ce se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

Lucrurile se petrec după un ritual minuţios respectat. Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, Patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în ‘Capela Îngerului’, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, Patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul Patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, Patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.