Patru medicamente noi pe lista medicamentelor compensate şi gratuite, aprobate de Guvern

Noile medicamente sunt destinate tratamentului pacienților cu afecțiuni oncologice și ciroză hepatică.

30 mart. 2017, 16:05
Patru medicamente noi pe lista medicamentelor compensate şi gratuite, aprobate de Guvern

Încă 4 noi denumiri comune internaționale (DCI) au fost introduse în Lista medicamentelor compensate și gratuite, de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, în sistemul public de sănătate, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în şedinţa de joi. 

Noile medicamente sunt destinate tratamentului pacienților cu afecțiuni oncologice și ciroză hepatică.

În prezent, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate din România, persoanele care dețin calitatea de asigurat pot beneficia de medicamente, cu sau fără contribuție personală, din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale, pe bază de prescripție medicală.

Decontarea celor 4 noi denumiri comune internaționale se face cu încadrarea în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate aprobat pentru 2017.