Patru militari români, răniţi în Afganistan. O maşină a explodat

Patru militari români care acţionează în cadrul misiunii „Resolute Support” din Afganistan au fost răniţi joi, 30 aprilie, în jurul orei 9.00, în urma exploziei unei maşini-capcană.

30 apr. 2015, 08:29
Patru militari români, răniţi în Afganistan. O maşină a explodat

Militarii executau o misiune de patrulare terestră, la aproximativ opt kilometri Sud-Est de Baza militară de la Kandahar, informează MApN, într-un comunicat remis, joi, RomaniaTV.net.

În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi la spitalul din Kandahar, unde se află internaţi în stare stabilă.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a precizat, pentru România TV, că cei patru militari sunt conştienţi, au fost răniţi în zona membrelor inferioare şi că în urma evaluarii medicale se va stabili dacă vor fi repatriaţi sau dacă rămân să îşi termine misiunea în Afganistan.

De asemenea, Statul Major se ocupă să ia legătura cu familiile militarilor răniţi.

CITEŞTE ŞI MESAJUL lui Klaus Iohannis pentru militarii români răniţi în Afganistan