Pe sanie, în pielea goală. Cel mai insolit Campionat Mondial şi-a desemnat câştigătorii FOTO

Campionatul Mondial de săniuş în pielea goală este o competiţie anuală care se desfăşoară la Braunlage, în Germania. Din cauza iernii calde şi a lipsei de zăpadă, evenimentul a fost mutat anul acesta în zona aeroportului Magdeburg–Cochstedt.

20 feb. 2014, 18:06

Campionatul Mondial de săniuş în pielea goală  s-a desfăşurat în Germania, la startul întrecerilor aliniindu-se 44 de competitori, din 15 ţări, între care Marea Britanie, Germania, Olanda, Nigeria, Slovacia sau Elveţia.

Îmbrăcaţi doar în chiloţi, bocanci şi cu căşti, concurenţii îşi urcă săniile pe un deal de 50 de metri, de unde se lansează, fiecare încercând să ajungă primul la finiş.

În fiecare an există câte doi învingători, unul la masculin şi unul la feminin, iar premiul oferit este de câte 1.000 de euro. Anul acesta competiţia le-a revenit nemţilor, Anika Lengsfeld, din Burg, la feminin, şi Maurice Mountain, din Hannovra, la masculin.