Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

Pedepse aspre pentru tentativa de lovitură de stat din Turcia. Procurorii cer închisoare pe viaţă pentru 267 de persoane

Publicat: Miercuri, 14 Februarie 2018 13:22 // Actualizat: Miercuri, 14 Februarie 2018 13:26 // Sursa: romaniatv.net

Procurorii din Turcia au cerut, miercuri, închisoare pe viaţă pentru 267 de persoane suspectate că au participat la tentativa de lovitură de stat din Turcia din 2016 şi pentru presupuse legături cu reţeaua FETO condusă de clericul Fethullah Gulen, relatează agenţia Anadolu.

Foto: Emrah Gurel/Associated Press

Suspecţii sunt acuzaţi că s-au implicat activ în puciul din 2016, fiind acuzaţi de încălcarea ordinii constituţionale din Turcia.

Procurorii au cerut închisoare pe viaţă pentru 267 din cei 330 de suspecţi aduşi în faţa instanţei şi au solicitat eliberarea a 62 de indivizi, din lipsă de probe.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat stare de urgenţă după tentativa eşuată de lovitură de stat din 15 iulie 2016, în urma căreia 250 de persoane au murit şi alte 2.200 au fost rănite.

Peste 50.000 de persoane au fost arestate, printre care jurnalişti şi angajaţi din administraţia centrală. În plus, peste 150.000 de profesori, funcţionari publici şi militari au fost demişi sau suspendaţi din funcţie. Acţiunile Ankarei au fost dur criticate de mai multe state europene şi organizaţii pentru drepturile omului.

Regimul de la Ankara consideră că reţeaua clericului musulman Fethullah Gulen, FETO, este responsabilă pentru tentativa eşuată de lovitură de stat. Preşedintele turc a declarat că Statele Unite îl protejează pe clericul musulman în vârstă de 79 de ani, care locuieşte în statul Pennsylvania din anul 1999, şi a cerut extrădarea de urgenţă a acestuia. Fethullah Gulen a respins toate acuzaţiile şi consideră că Erdogan a impus o dictatură în Turcia.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
FETO lovitura de stat turcia pedepse Turcia Turcia
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6228
RON
22 May
noapte 13 °
zi 27 °
Ultimele joburi adaugate
24 H