PERCHEZIŢII în Capitală la persoane care vindeau droguri în Centrul Vechi al Capitalei

Poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat marţi o grupare infracţională specializată în producere şi trafic de droguri de risc şi de mare risc. În urma a 8 percheziţii, au fost ridicate 4 kg. de cannabis, au fost descoperite 2 culturi indoor de cannabis, 50 de g. de ciuperci halucinogene, 25 de g. de MDMA cristale, precum şi diferite sume de bani, informează Poliţia Română într-un comunicat de presă.

28 apr. 2015, 05:32
PERCHEZIŢII în Capitală la persoane care vindeau droguri în Centrul Vechi al Capitalei

Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. au efectuat 8 perchezitii în municipiul Bucureşti, la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de risc şi de mare risc, respectiv cannabis, MDMA şi ciuperci halucinogene.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 4 kg. de cannabis şi au fost depistate 2 culturi indoor de cannabis, cu sisteme complete de întreţinere, preparare, instalații de iluminat, de filtrare a aerului, de umidificare, de irigare programată, de reflectare a luminii, de ermetizare şi de încălzire.
De asemenea, au fost ridicate 50 de g. de ciuperci halucinogene, 25 grame de MDMA cristale, 31.700 de lei, 750 de USD şi 870 de euro, 5 cântare folosite pentru porţionarea drogurilor, precum şi 15 telefoane mobile şi 15 cartele SIM.

Potrivit anchetatorilor, 11 membri ai grupării ar fi comercializat drogurile în municipiul Bucureşti, în special în zona Centrului Istoric şi la evenimente muzicale. Cei în cauză sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituirea unui grup infarcțional organizat şi producere si trafic de droguri de mare risc si de risc.

Citeşte şi DIICOT a confiscat, în 2014, DROGURI în valoare de 16 milioane de euro şi a identificat noi substanţe