Percheziţii într-un dosar de evaziune şi spălare de bani. Prejudiciul se ridică la 3 milioane de lei

Poliţiştii au făcut, marţi, mai multe percheziţii în municipiile Braşov şi Săcele, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, fiind vizată o firmă ce are ca obiect de activitate comerţul cu materiale de construcţii şi ai cărei reprezentanţi nu au înregistrat în contabilitate venituri obţinute în perioada 2013-2016, provocând statului un prejudiciu de peste trei milioane de lei.

16 mai 2017, 10:38
Percheziţii într-un dosar de evaziune şi spălare de bani. Prejudiciul se ridică la 3 milioane de lei

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut, marţi, percheziţii domiciliare în Braşov şi Săcele, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, ”constând în omiterea înregistrării în contabilitate a veniturilor obţinute în perioada 2013 – 2016 de către o societate comercială din Braşov, care are drept obiect principal de activitate comerţul cu materiale de construcţii”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Dosarul este instrumentat sub supravegherea Parchetului Tribunalului Braşov.

Prejudiciul creat bugetului statului este de peste trei milioane de lei.

Cinci persoane urmează să fie duse la sediul Poliţiei Braşov, pentru audier în acest cazi.