Percheziţii la evazionişti. Peste 150 de poliţişti participă la acţiunea de amploare

Peste 150 de poliţişti fac percheziţii în cursul dimineţii de luni în patru judeţe la adresele mai multor suspecţi de evaziune fiscală şi spălare de bani. 34 de persoane urmează să fie aduse la audieri pentru că ar fi prejudiciat statul cu 5 milioane euro.

30 mart. 2015, 05:42
Percheziţii la evazionişti. Peste 150 de poliţişti participă la acţiunea de amploare

Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti acţionează simultan în mai multe locaţii din Bucureşti, Ilfov, Dâmboviţa şi Ialomiţa. Persoanele implicate sunt suspectate că prin intermediul unei firme de avocatură şi a unui lichidator judiciar au înfiinţat zeci de firme pe care mai apoi le-au radiat prin intermediul cărora au făcut tranzacţii fictive în valoare de 12 milioane euro, prejudiciind astfel statul cu 5 milioane euro, potrivit România TV.

Citeşte şi Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar de evaziune. Prejudiciul este de 5 milioane euro

Cei acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani au procedat în acest mod în diverse domenii, de la publicitate, consultanta, IT pana la pază şi construcţii, dar au tranzacţionat fictiv chiar şi echipamente medicale. Cele 34 de persoane vizate vor fi audiate la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sector 4.

Citeşte şi Percheziţii DNA la sediul Parchetului din Măcin. Procurori suspectaţi de şantaj şi fals în acte