Percheziţii la Facultatea de Textile din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi

Publicat: Miercuri, 21 Februarie 2018 14:39 // Actualizat: Miercuri, 21 Februarie 2018 14:39 // Sursa: romaniatv.net

Opt percheziţii au loc, miercuri, la Facultatea de Textile din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" Iaşi, fiind ridicate mai multe documente. Percheziţiile ar avea legătură cu un dosar mai vechi, legat de fonduri europene.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2016-2017. În cursul zilei de 21 februarie 2018, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate 8 percheziţii domiciliare într-o singură locaţie situată în municipiul Iaşi, instituţie publică", a declarat Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Percheziţiile au loc la Facultatea de Textile din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" Iaşi, fiind ridicate mai multe documente.

"Au venit nişte domni de la Poliţie care au prezentat un mandat şi care ne-au spus că trebuie să ridice documentele din perioada 2010-2016 de la Decanatul Facultăţii de Textile, Pielărie şi Management Industrial. Printre documentele solicitate, aceştia au cerut şi situaţia înmatriculărilor de studenţi din perioada amintită. Nu ni s-a transmis altceva, noi am fost de acord. Am fost întrebaţi dacă dorim să fie prezent şi un avocat la această acţiune şi am spus că nu este nevoie, nu avem nimic de ascuns", a declarat rectorul Universităţii Tehnice "Gh. Asachi" din Iaşi, Dan Caşcaval.

Surse apropiate anchetei susţin că ar fi vorba despre un dosar aflat în lucru pe mesele procurorilor anticorupţie, referitor la fonduri europene, după o plângere formulată de un cadrul didactic în 2016. Potrivit aceloraşi surse, în plângere se arată că la Facultatea de Textile ar fi fost acreditate mai multe linii de studii care nu ar întruni condiţiile legale, fiind accesate fonduri europene care ar fi deservit alte scopuri decât cele declarate.

Anchetatorii nu au reţinut nicio persoană şi au precizat că se fac verificări cu privire la programe, studii, acreditări, numărul de studenţi şi proiecte.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
percheziţii percheziţii universitate Iaşi
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6478
RON
18 Dec
noapte -1 °
zi 0 °
Ultimele joburi adaugate
24 H