Percheziţii la persoane bănuite de furturi din societăţi comerciale. Prejudiciu, peste 10.000 euro

Polițiștii prahoveni efectuează, miercuri dimineața, opt percheziții la persoane bănuite de furturi din societăți comerciale, nouă persoane fiind duse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) pentru audieri, informează Agerpres.

RomaniaTV.net
11 oct. 2017, 05:08
Percheziţii la persoane bănuite de furturi din societăţi comerciale. Prejudiciu, peste 10.000 euro

Potrivit sursei citate, polițiștii IPJ Prahova și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române efectuează percheziții într-un dosar cu un prejudiciu de peste 10.000 euro.

„Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu luna ianuarie a acestui an, cei în cauză ar fi sustras diverse bunuri, pe care ulterior fie le comercializau, fie le utilizau în interes propriu. 9 persoane vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri. Prejudiciul cauzat până în prezent este de peste 10.000 de euro”, se menționează în comunicat.