Persistă misterul din jurul posibilului submarin din apele Suediei

Premierul suedez Stefan Lofven a afirmat luni că misterul din jurul 'activităţii submarinului străin' în Arhipelagul Stockholm nu a fost rezolvat şi că Ministerul Apărării continuă căutările, relatează AFP.

20 oct. 2014, 14:50
Persistă misterul din jurul posibilului submarin din apele Suediei

Misterul din jurul posibilului submarin din apele Suediei persistă. Premierul suedez Stefan Lofven a afirmat luni că misterul din jurul ‘activităţii submarinului străin’ în Arhipelagul Stockholm nu a fost rezolvat şi că Ministerul Apărării continuă căutările, relatează AFP.

‘O operaţiune de strângere de informaţii este în desfăşurare. Ministerul Apărării a primit trei observaţii, două vineri şi una duminică, şi încearcă să afle despre ce este vorba’, a indicat Lofven în cadrul unei conferinţe de presă la Helsinki, la sfârşitul unei întrevederi cu omologul său finlandez, Alexander Stubb.

‘Nu este o urmărire subacvatică’, a subliniat şeful guvernului suedez.

‘Nu ştim exact despre ce este vorba şi, înainte de toate, trebuie să aflăm acest lucru (…) Aici ne situăm în acest moment’, a adăugat el.

Potrivit cotidianului Expressen, zona de căutare de luni, la sud de capitala suedeză, a fost interzisă traficului aerian.

Vineri seară, armata suedeză a declanşat o operaţiune militară cu peste 200 de militari, nave clandestine, dragoare şi elicoptere, care au verificat o zonă din Marea Baltică şi din Arhipelagul Stockholm după ce un martor a relatat că a văzut ‘un obiect fabricat de om’ în apă.

Rusia a respins orice implicare, indicând că submarinul căutat era olandez, informaţie negată de Olanda.

La Helsinki, Lofven a indicat că numărul exerciţiilor militare din Marea Baltică a crescut recent, deopotrivă din partea Rusiei şi a NATO.

Potrivit premierului suedez, ‘nu există niciun motiv de a exista o îngrijorare exagerată’.