Peste 15.000 de migranţi au fost repatriaţi din Libia

Peste 15.000 de migranţi care au încercat fără succes şi cu riscul vieţii lor să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa au fost repatriaţi din Libia spre ţara lor de origine de la începutul anului, a anunţat vineri Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), relatează AFP.

23 nov. 2018, 20:27
Peste 15.000 de migranţi au fost repatriaţi din Libia

Aceste persoane sunt originare din 52 de ţări din Asia şi Africa, potrivit OIM.

„De la începutul lui 2018, peste 15.000 de migranţi au fost în măsură să revină la caselor prin intermediul programelor de retur voluntar” cu sprijinul Fondului fiduciar al Uniunii Europene pentru Africa, a informat biroul OIM în Libia într-un scurt comunicat.

Organizaţia pune pe conturile sale de Facebook şi Twitter un număr de telefon la dispoziţia „migranţilor aflaţi în dificultate în Libia şi care doresc să se întoarcă în ţara lor de origine”.

În perioada dictatorului Muammar Gaddafi alungat de la putere şi ucis în 2011, mii de migranţi tranzitau peste frontierele de sud ale Libiei, cu o lungime de 5.000 de kilometri, în special pentru a încerca să traverseze Mediterana spre Europa.

Din 2011, situaţia s-a înrăutăţit, traficanţii de persoane profitând de haosul din ţară pentru a trimite în fiecare an zeci de mii de migranţi cu destinaţia Italia situată la 300 de kilometri de coastele libiene.

Numeroşi migranţi, interceptaţi sau salvaţi în mare se află în centre de detenţie în condiţii dificile şi optează pentru repatriere.

Mai multe organizaţii internaţionale, printre care Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), deplâng frecvent maltratarea migranţilor în Libia.

În 2017, OIM a repatriat aproape 20.000 de migranţi şi doreşte să ridice numărul acestora la 30.000 în 2018 în cadrul programului de „retur voluntar”.