Peste 40 de persoane, INTOXICATE cu mâncare la un HOTEL din Sibiu. 13 au ajuns la spital

Peste 40 de persoane cazate la o unitate hotelieră din municipiul Sibiu au acuzat, în noaptea de Revelion, simptome ale unei toxiinfecţii alimentare şi au avut nevoie de îngrijirile medicilor, 13 dintre acestea, între care doi copii, fiind transportate la spitale din oraş.

01 ian. 2016, 09:05
Peste 40 de persoane, INTOXICATE cu mâncare la un HOTEL din Sibiu. 13 au ajuns la spital

Peste 40 de persoane, cazate la un hotel din Sibiu,  de toxiinfecţie alimentară

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Săbău, a declarat pentru Mediafax că, în total, 43 de persoane de la o unitate hotelieră din municipiul Sibiu au acuzat simptome ale unei toxiinfecţii alimentare, după ce, iniţial, zece persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor.

În total, au fost preluate de la faţa locului 13 persoane, doi copii şi 11 adulţi, cu dureri abdominale şi vărsături. Victimele au fost transportate la Spitalul de Pediatrie şi Spitalul Judeţean Sibiu„, a declarat Bianca Săbău.

Aceasta a precizat că alte 30 de persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului, dar au refuzat transportul la spital.

Deocamdată, nu se cunoaşte cauza producerii infecţiei, dar autorităţile din Sibiu au declanşat o anchetă şi vor stabili ce s-a întâmplat, urmând să aplice sancţiunile care se impun.