Peste două miliarde de oameni folosesc smartphone-uri cu Android

Şeful Google, Sundar Pichai, a anunţat, în deschiderea conferinţei Google I/O, că Android a depăşit pragul de două miliarde de utilizatori.

RomaniaTV.net
18 mai 2017, 05:55
Peste două miliarde de oameni folosesc smartphone-uri cu Android

Ca în fiecare an, conferinţa Google I/O, dedicată în primul rând dezvoltatorilor, debutează cu un discurs al şefului companiei, presărat cu date menite să scoată în evidenţă performanţa propriilor produse, scrie News.ro.

Anul acesta, cei de la Google se pot lăuda cu un prag special, care vorbeşte de succesul unuia dintre cele mai importante produse ale companiei – Android este folosit de peste două miliarde de oameni. Altfel spus, Android are peste două miliarde de utilizatori lunari – oameni care folosesc un telefon cu Android cel puţin o dată pe lună.

Google se poate lăuda şi cu o serie destul de lungă de aplicaţii care au peste un miliard de utilizatori. Acestea sunt YouTube, Chrome, Google Maps, Gmail, Search şi Google Play.

Anul trecut, utilizatorii de Android au descărcat 82 de miliarde de aplicaţii şi au urmărit, în medie, 1 miliard de ore de conţinut video pe YouTube în fiecare zi.